Dumnezeu i-a dăruit glasul pentru a aduce bucurie celor ce o ascultă. Andreea Chisăliță, o voce iubită a noii generații, își amintește cu drag de momentele ce i-au marcat cariera artistică, de primele participări la concursuri și festivaluri, de primele emisiuni televizate, emoțiile trăite dar și de oamenii care au văzut talent în puiul de om de atunci și care i-au fost alături în toți acești ani.
„Familia mi-a fost mereu alături. Datorită părinților mei am avut ocazia să mă bucur de fiecare oportunitate și să ofer publicului cântece și momente care sper că le-au ajuns la suflet.
Un nume de care se leagă numeroase reușite este cel al îndrumătorului meu, domnul Sorin Filip, care m-a văzut crescând încă de la grădiniță și căruia îi voi fi mereu recunoscătoare.
Ca orice tânăr interpret am încercat să am un model, un reper pe care l-am găsit cu ușurință în doamna Sofia Vicoveanca pe care o admir pentru ceea ce este ca om și ca artist și pentru că niciodată nu s-a ferit să ofere sfaturi interpreților din tânăra generație.”
Încă de la o vârstă fragedă Andreea Chisăliță a participat la concursuri de folclor din toată țara iar rezultatele nu au întârziat să apară. În anul 2007 obținea primul trofeu din carieră la Festivalul Național „Troesmis” din Turcoaia, Tulcea. Au urmat alte participări și premii, printre care: Marele Premiu al concursului „Vreau să fiu mare vedetă”, Trofeul Festivalului „De ispas la Năsăud”, Trofeul Festivalului „Ponoare, ponoare”, Trofeul Festivalului „Cântecele Neamului”, Trofeul Festivalului „Natalia Șerbănescu”, Trofeul și Premiul de Popularitate al Festivalului Național „Maria Tănase”, Premiul I la Festivalul Național „Pe deal la Teleormănel”, Premiul I la Festivalul „Maria Surpat și Mina Pâslaru”, Premiul I la Festivalul Național al Cântecului de Cătănie Cluj, Premiul al III-lea la Festivalul Național Strugurele de Aur. Concursul Rapsodia Românească transmis de televiziunea Favorit a reprezentat pentru Andreea Chisăliță dar și pentru alți interpreți apreciați ai tinerei generații o adevărată „rampă de lansare”. Participarea la acest concurs, finalizată cu obținerea premiului I, a prilejuit colaborarea cu Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijor Adrian Grigoraș, cu care avea să participe după câțiva ani la spectacole deosebite găzduite de Sala Radio și realizate de dna Violeta Ianculescu. Cântecul popular a purtat-o în colțuri îndepărtate ale lumii: Ucraina, Rep. Moldova, Cehia, Germania, Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, românii primind-o cu brațele deschise și cu mult dor de casă.
Mărturisește că anii au îmbogățit-o cu multe aminiri dragi și momente de neuitat. Duetul cu doamna Sofia Vicoveanca, alături de Orchestra Lăutarii din Chișinău, este printre primele care îi vin în minte. Acest duet a fost prilejuit de sărbătorirea a 55 de ani de folclor la Televiziunea Română, în anul 2011, evenimentul fiind realizat de doamna Elise Stan. Emisiunea Odată-n viață, o emisiune de marcă ce a bucurat mulți ani iubitorii de folclor, a reprezentat primul contact cu Televizunea Română. Anul 2015, marcat de câștigarea Trofeului și a Premiului de Popularitate la Festivalul Național „Maria Tănase”, i-a adus și prima apariție în cadrul emisiunii „Tezaur Folcloric”, emisiune realizată și prezentată de doamna Gheorghița Nicolae. Tot sub egida Televizunii Române, Andreea Chisăliță a participat la spectacolul intitulat „Cu drag, de Dragobete”, un proiect ambițios desfășurat la Sala Palatului și organizat de dna Elise Stan. Prieteni dragi de la TVR Iași Iași, dnul Horia Gumeni și dna Carmen Olaru, realizatorii îndrăgitei emisiuni Cântec și Poveste, aduc în fața publicului nume sonore din muzica populară și tineri interpreți atât prin intermediul acestei iubite emisiuni cât și în cadrul unui proiect transfrontalier prin care se dorește sărbătorirea zecilor de ani în care TVR Iași a bucurat sufletul telespectatorilor. Spectacolul aniversar a TVR Iași a fost cu totul deosebit deoarece cântecul popular ajungea de această dată și la românii din Ucraina și Rep. Moldova. Din acest proiect original și așteptat an de an s-a bucurat să facă parte și Andreea Chisaliță, având ocazia să colaboreze cu orchestre de renume din zona Moldovei. Este recunoscătoare pentru colaborarea frumoasă pe care o are cu Radio Iași, aducând mulțumiri de fiecare dată dnei Doina Baciu, realizator al emisunii „Un cântec pentru fiecare”.
Își amintește cu emoție de participarea la Festivalul Callatis de la Mangalia, eveniment realizat de dna Florentina Satmari la care au participat nume mari din muzica ușoară și populară dar și de participările la Festivalul Internațional de Folclor Muzici și Tradiții în Cișmigiu. Evenimentul, organizat de dna Elise Stan și prezentat de dna Iuliana Tudor, a făcut posibilă o colaborare cu o orchestră dragă, Orchestra Valahia la al cărui pupitru dirijoral se află Marius Zorilă. De județul Tulcea și de Ansamblul Artistic Baladele Deltei o leagă amintiri frumoase deoarece de câțiva ani buni este gazda Festivalului Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”, un eveniment aflat în rândul marilor festivaluri de folclor din lume. Domnul profesor Ștefan Coman, diector al Festivalului și al Ansamblului „Baladele Deltei”, este cel care a făcut posibil acest lucru prin încrederea pe care a învestit-o în tânăra Andreea Chisăliță. Piesa „Unde ești copilărie”, o piesă care se bucură de aprecierea publicului, regăsindu-se chiar și după câțiva ani de la lansare în topurile posturilor de radio, este rezultatul colaborării frumoase pe care tânăra interpretă o are cu Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”, linia melodică fiind creată de dnul Aurelian Croitoru, dirijor al orchestrei.
O realizare de care tânăra interpretă Andreea Chisăliță este foarte mândră este finalizarea materialului discografic intitulat „Bucovina mea cu dor” alături de orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, dirijor fiind maestrul Viorel Leancă. Dna Mariana Honceru este o altă persoană care a văzut potențial încă de la început și căreia mulți interpreți îi aduc mulțumiri de fiecare dată pentru minunatele texte create de-a lungul anilor, printre aceștia numărându-se și Andreea Chisăliță.
Angajarea la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” reprezintă o încununare a muncii depuse în ultimii ani, a emoțiilor trăite în concursuri dar și o oportunitate de a învăța deoarece, după cum spune chiar tânăra interpretă, nu vede un mediu mai potrivit pentru a învăța «secretele meseriei» decât făcând parte dintr-un colectiv artistic dedicat perfecționării personale ca artist și transmiterii genera’iilor viitoare a tezaurului folcloric. „În cadrul acestui colectiv mă simt ca acasă, mai ales pentru că de o bună perioadă de timp am o colaborare foarte frumoasă cu Ansamblul Artistic «Ciprian Porumbescu», iar astfel pot spune că un vis mi s-a împlinit. Mă bucur de fiecare spectacol, învăț câte ceva nou din fiecare experiență alături de acest colectiv artistic și încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor.”
Alături de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” a participat, de la momentul angajării sale, la festivaluri și evenimente iubite de public precum: Spectacolul Aniversar prin care s-au marcat cei 65 de ani de activitate artistică ai ansamblului – eveniment desfășurat în 3 zile de spectacol transmis de Televiziunea Română, Proiectul “România salută Viena”-un eveniment de excepție ce a avut loc în piaţa publică de la porţile Hofburg (Palatul Imperial din Viena), Festivalul Național de Folclor “Ioan Macrea” la Sibiu, Sărbătoarea Castanelor de la Baia Mare, Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, la Proiectul “Crăciun în Bucovina” dar și la “Sărbătoarea Muntelui” desfășurată an de la an la poalele muntelui Rarău.
„Mă bucur de fiecare experiență în parte. Toate aceste momente vor rămâne mereu întipărite în minte și în suflet. Sunt recunoscătoare tuturor celor ce au ales să îmi fie alături în toți acești ani, mă bucur de toate prieteniile legate până acum și sunt nerăbdătoare să aflu ce îmi revervă viitorul!”



























